Sistemul Reproducător Feminin

0
1526

Reproducerea

Toate ființele vii se reproduc. Reproducerea – procesul prin care organismele generează alte organisme la fel ca ele – este unul dintre lucrurile care separă ființele vii de materia fără viață. Dar, deși sistemul reproducător este necesar pentru a menține perpetuarea unei specii în timp, spre deosebire de alte sisteme ale organismului, acesta nu este indispensabil, în ceea ce privește supraviețuirea fiecărui individ în parte.

În procesul uman de reproducere, sunt implicate cele două tipuri de celule sexuale sau gameții. Gametul masculin sau spermatozoidul și gametul feminin, adică oul sau ovulul, se întâlnesc în aparatul reproducător feminin. O femelă are nevoie de un mascul pentru a fertiliza ovulul, cu toate că ea este cea care poartă copilul de-a lungul sarcinii până la naștere. Când spermatozoidul fecundează ovulul, acesta devine zigot. Acest zigot este cel care trece prin etapele de formare ale embrionului și, ulterior, de dezvoltare a fetusului.

Oamenii, precum toate celelalte organisme vii, transmit anumite caracteristici proprii către următoarea generație cu ajutorul genelor, purtătorii specifici ai trăsăturilor și particularităților umane. Genele pe care părinții le transferă copiilor lor sunt cele care îi fac pe aceștia similari cu alți membri ai familiei, dar, de asemenea, sunt și cele care individualizează și unicizează fiecare copil în parte. Aceste gene provin din spermatozoizii tatălui și ovulul mamei, care sunt produse ale sistemelor reproducătoare masculine și feminine.

Ce este sistemul reproducător feminin?

Majoritatea speciilor se clasifică pe două sexe: masculin și feminin (respectiv mascul/femelă, bărbat/femeie). Fiecăruia dintre sexe i se asociază un sistem reproducător particular. Acestea sunt diferite, în ceea ce privește forma și structura, dar amândouă sunt construite specific pentru a produce, a nutri și a transporta fie sperma, fie ovulul.

Spre deosebire de bărbat, femeia are un sistem reproducător localizat exclusiv în pelvis (abdomenul inferior). Componenta externă a organelor reproducătoare feminine poartă numele de vulvă, care înseamnă înveliș (strat învelitor). Localizată între picioare, vulva acoperă vaginul și alte organe reproducătoare din interiorul abdomenului inferior. Stratul adipos situat imediat deasupra părții superioare a deschiderii vaginale se numește Muntele lui Venus (sau mons veneris). Două perechi de pliuri de piele numite labii (care înseamnă buze) înconjoară deschiderea vaginală. Clitorisul, un organ senzorial, este localizat înspre partea din față a vulvei, unde se împreunează pliurile labiale. Între labii, există orificii/deschideri către uretră (un canal care transportă urina din vezica urinară în afara organismului) și vagin. Odată ce fetele se maturizează din punct de vedere sexual, labiile externe și Muntele lui Venus sunt acoperite de păr pubian.

Organele reproducătoare feminine interne sunt vaginul, uterul, trompele uterine și ovarele.

Vaginul este o formațiune tubulară și cavitară care se întinde de la deschiderea vaginală până la uter. Vaginul are o dimensiune de aproximativ 8-12 cm la o femeie adultă. Datorită pereților săi mulsculari, vaginul se poate contracta și dilata. Această abilitate a vaginului de a se lărgi sau îngusta îi permite să se acomodeze cu ceva atât de subțire precum tampoanele interne, și ceva atât de mare ca un bebeluș. Pereții musculari ai vaginului sunt căptușiți cu membrane mucoase, care îl protejează și îl mențin umed. Vaginul are câteva funcții: pentru actul sexual, calea prin care copilul iese din corpul mamei în timpul nașterii și parcursul sângelui menstrual din uter în afara organismului.

Un țesut membranar foarte subțire numit himen acoperă parțial deschiderea vaginală. Himenul este diferit de la o persoană la alta. Majoritatea femeilor constată că himenul s-a întins („rupt”) în urma primului contact sexual, moment în care himenul poate sângera puțin (fapt ce cauzează, de obicei, o durere nesemnificativă). Unele femei care și-au început viața sexuală pot să nu prezinte, totuși, schimbări majore în structura himenului.

Vaginul se unește cu uterul sau pântecul, la nivelul colului uterin (cervix). Cervix-ul are pereți groși și puternici. Deschiderea cervixului este foarte îngustă (aproximativ ca a unui pai), motiv pentru care tampoanele interne nu se pot pierde niciodată în interiorul organismului. În timpul nașterii, cervixul se poate dilata pentru a facilita trecerea copilului.

Uterul are forma unei pere întoarse, cu o mucoasă groasă și pereți musculari – de fapt, uterul prezintă unii dintre cei mai puternici mușchi din corpul femeii. Acești mușchi se pot contracta sau dilata pentru a favoriza adaptarea fetusului în creștere, în acel mediu și pentru a ajuta la expulzarea acestuia în timpul travaliului. Când femeia nu este însărcinată, uterul măsoară doar 7.5 cm în lungime și 5 cm lățime.

Citeste  Endometrioza

Pornind din coarnele superioare ale uterului, trompele uterine conectează uterul de ovare. Acestea sunt două organe ovale, care se găsesc în părțile superioare dreaptă și stângă ale uterului. Ele produc, depozitează și eliberează ovule în trompele uterine, în timpul procesului numit ovulație. Fiecare dintre ovare are o dimensiune de 4-5 cm la o femeie adultă.

Există două trompe uterine, atașate de o parte și de cealaltă a uterului. Trompele uterine au o dimensiune de aproximativ 10 cm și aproape la fel de late ca spaghetele. În interiorul fiecărei trompe există un pasaj nu mai lat decât un ac de cusut. La capătul fiecărei trompe uterine se găsește o extremitate în formă de pâlnie. Aceasta împrejmuiește ovarul dar nu se anexează complet acestuia. Când un ovul este eliberat dintr-unul dintre ovare, pătrunde într-una dintre trompele uterine. Odată ajuns la acest nivel, ovulul este ajutat și împins de cilii mucoasei trompei prin pasajul îngust, spre uter.

Ovarele fac parte, de asemenea, din sistemul endocrin, deoarece secretă hormoni sexuali feminini, precum estrogenul și progesteronul.

Ce funcții are?

Sistemul reproducător feminin dă femeii abilitatea de:

  • A produce ovule
  • A avea contact sexual
  • A proteja și hrăni ovulul fecundat până în ultimul stadiu de dezvoltare
  • A da naștere

Reproducerea nu ar fi posibilă fără organele sexuale denumite gonade. Deși majoritatea oamenilor asociază noțiunea de „gonade” cu testiculele masculine, de fapt, ambele sexe prezintă gonade: la femei, acestea sunt reprezentate de ovare. Gonadele femeiești produc gameți feminini (ovule); gonadele bărbătești produc gameți masculini (spermatozoizi). În urma procesului de fecundație a ovulului de către spermatozoid, produsul rezultat se numește zigot. La naștere, ovarele fetelor conțin sute de mii de ovule, care rămân inactive până la începerea pubertății. La pubertate, glanda pituitară (hipofiza), localizată în partea centrală a creierului, secretă hormoni care stimulează la rândul lor ovarele în secreția de hormoni sexuali feminini, inclusiv estrogen. Secreția acestor hormoni determină dezvoltarea fetei într-o femeie maturizată din punct de vedere sexual.

Menstruația

Spre sfârșitul pubertății, fetele eliberează câte un ovul pe lună, ca parte a ciclului menstrual. Aproximativ o dată pe lună, în timpul procesului de ovulație, un ovar eliberează un ovul într-una dintre trompele uterine. În afară de cazul în care este fertilizat de un spermatozoid în trompele uterine, ovulul se usucă și părăsește organismul după aproape două săptămâni prin uter. Acest proces este denumit menstruație. Sângele și țesutul provenite din mucoasa internă a uterului, formează împreună fluxul menstrual, care la majoritatea fetelor durează 3-5 zile. Prima menstruație se numește menarhă. Frecvent, fetele și femeile experimentează disconfort în zilele premergătoare menstruației. Sindromul premenstrual cuprinde simptome atât fizice cât și emoționale, pe care multe fete și femei le resimt înainte de instalarea menstruației, cum ar fi acnee, balonare, oboseală, dureri de spate, sâni sensibili, dureri de cap, constipație, diaree, pofte la anumite alimente, stare de deprimare, irascibilitate sau dificultăți de concentrare și în a se descurca cu stresul. Sindromul premenstrual se manifestă cel mai mult în decursul celor 7 zile dinaintea menstruației și dispare odată ce aceasta se instalează.

Multe dintre fete experimentează, de asemenea, crampe abdominale în primele zile ale menstruației. Crampele sunt cauzate de prostaglandine, substanțe chimice din organism care determină contracția mușchilor uterini. Aceste contracții involuntare pot fi ori surde ori incisive și intense.

Organismului îi poate lua până la 2 ani de la menarhă pentru a-și echilibra ciclul menstrual. În acest timp, organismul femeii se adaptează fluctuației hormonale apărute odată cu pubertatea. În medie, un ciclu menstrual lunar la o femeie adultă este de 28 de zile, dar intervalul de variație este între 23 până la 35 de zile.

Citeste  Cere ajutor: Treci peste obstacolele din trecut!

Fecundația și sarcina

Dacă o femeie și un bărbat au contact sexual în timpul celor câteva zile de ovulație (eliberarea ovulului din ovar), fecundația poate să apară. Când bărbatul ejaculează (adică în momentul în care sperma este expulzată din penis), un volum de la 1.5 până la 6 ml de spermă pătrund în vagin. În acest mic volum de spermă se regăsesc de la 75 până la 900 de milioane de spermatozoizi, care „înoată” în sus din vagin prin cervix și uter, pentru a găsi ovulul din trompa uterină. Este nevoie de un singur spermatozoid pentru a fertiliza ovulul.

Aproximativ după o săptămână de la fecundarea ovulului de către spermatozoid, produsul rezultat, adică zigotul, a devenit blastocist multicelular (adică celulă embrionară nediferențiată). Blastocistul este de mărimea unei gămălii și este ca o minge cavitară de celule cu lichid la interior. Blastocistul se adăpostește în mucoasa internă a uterului, numită endometru. Hormonul estrogen determină îngroșarea endometrului și acumularea de sânge. Progesteronul, un alt hormon secretat de ovare, menține endometrul consistent în sânge pentru ca blastocitul să se poată fixa de mucoasa uterină și pentru a-i servi blastocitului în asimilarea de nutrienți. Acest proces se numește implantare.

Pe măsură ce celulele blastocitului se hrănesc și se dezvoltă, începe un alt stadiu al evoluției, și anume stadiul embrionar. Celulele din interior alcătuiesc o formă circulară aplatizată numită disc embrionar, care ulterior se va transforma în fetus. Celulele de la exterior devin membrane subțiri ce cresc în jurul copilului. Celulele se multiplică de mii de ori și se deplasează în poziții diferite până când, în cele din urmă, se vor transforma în embrion. După aproximativ 8 săptămâni, embrionul are aproape dimensiunea degetului mare de la mâna unui adult și aproape toate componentele organismului său s-au format deja – creierul și nervii, inima și sângele, stomacul și intestinele, mușchii și pielea.

În timpul stadiului fetal, care durează începând cu a 9-a săptămână după fecundație până la naștere, dezvoltarea continuă pe măsură ce se multiplică celulele, se deplasează și se transformă. Fetusul plutește în lichidul amniotic din interiorul sacului membranos amniotic. Fetusul primește oxigen și nutrienți din sângele mamei prin placentă, organ de forma unui disc, ce se dezvoltă în interiorul uterului și este conectat cu fetusul prin intermediul cordonului ombilical. Lichidul amniotic și sacul membranos protejează fetusul de mișcări repezite, bruște și lovituri la nivelul organismului mamei, pe care le amortizează.

Sarcina durează în medie în jur de 280 de zile – adică aproximativ 9 luni. Când copilul este pregătit pentru a se naște, capul lui presează cervixul (colul uterin), care se înmoaie și se dilată pentru a facilita trecerea copilului în și prin vagin. Mucusul gros, care formase un dop la nivelul colului uterin (cu rolul de a proteja pătrunderea bacteriilor în uter), se desface, și, odată cu lichidul amniotic, este expluzat afară din organism prin vagin în momentul în care se rupe apa.

Când încep contracțiile din timpul travaliului, pereții uterului se contractă fiind stimulați de hormonul secretat de hipofiză, numit oxitocină. Contracțiile determină colul uterin să se dilate și să se deschidă. După câteva ore de dilatare continuă, colul este suficient de lărgit pentru ca bebelușul să treacă prin el. Copilul este împins afară din uter, prin colul uterin, și de-a lungul canalului de naștere. De obicei, copilul iese din organism cu capul; cordonul ombilical, rămas atașat de copil, este tăiat imediat după naștere.

Ultimul stadiu al procesului nașterii implică expulzarea placentei. După ce s-a separat de mucoasa internă a uterului, contracțiile mușchilor uterini o împing în afară, împreună cu fluidul și membranele rămase.

Probleme ce pot să apară

Fetele și femeile pot experimenta probleme ale sistemului reproducător. Mai jos aveți câteva exemple de dereglări/afecțiuni care dăunează sistemului reproducător feminin.

Afecțiuni la nivelul vulvei și vaginului

  • Vulvovaginitainflamația vulvei și vaginului. Poate fi cauzată de substanțe ce produc iritații (precum detergenți, săpunuri de rufe, sau băi cu spumă). Igiena personală precară (precum ștergerea fecalelor dinspre spate înspre față) poate fi o cauză a acestei probleme. Simptomele includ roșeață și iritație în zona vaginală și vulvară și, uneori, secreții vaginale. Vulvovaginita poate fi cauzată de dezvoltarea excesivă (suprainfecția) a candidei, o ciupercă ce se găsește în mod normal în vagin.
  • Sângerări vaginale nonmenstruale, cel mai adesea întalnite din cauza prezenței unui corp străin în vagin, de obicei hârtie igienică vătuită. De asemenea, poate fi din cauza prolapsului uretral, o afecțiune în care membranele mucoase ale uretrei pătrund în vagin și formează un conglomerat mic în formă de gogoașă găurită în mijloc, care sângerează ușor. De asemenea, o altă cauză pot fi lovituri între picioare (precum căzăturile pe un balansoar sau cadru de bicicletă) sau traumatisme la nivelul vaginului în urma abuzului sexual.
Citeste  Am 14 ani și nu am avut încă prima menstruație

Afecțiuni ale ovarelor și trompelor uterine

  • Sarcina ectopică – apare în momentul în care zigotul, oul fecundat, nu se deplasează spre uter, ci începe să se dezvolte rapid în interiorul trompei uterine. Fetele care suferă de această afecțiune pot experimenta dureri abdominale severe și este necesar să consulte un medic, întrucât poate fi nevoie de o intervenție chirurgicală.
  • Endometrioza – apare în momentul în care țesutul, ce se găsește, în mod normal, în interiorul uterului, începe să crească în afara acestuia: pe ovare, trompe uterine sau alte căi ale cavității pelvine. Poate determina sângerări anormale, menstruații dureroase și dureri pelvine generalizate.
  • Tumorile ovariene – deși rare, pot totuși să apară. Fetele care prezintă astfel de tumori pot experimenta dureri abdominale și mase de țesut care pot fi simțite în abdomen. În acest caz, poate fi nevoie de intervenție chirurgicală pentru a extirpa tumoarea.
  • Chisturi ovarienesaci non-canceroși umpluți cu lichid sau material semi-solid. Deși sunt frecvente și, de obicei, inofensive, pot deveni o problemă în cazul în care capătă dimensiuni mai mari. Chisturile de dimensiuni mari pot pune presiune pe organele vecine, cauzând dureri abdominale. De cele mai multe ori, chisturile dispar de la sine, și nu este nevoie de tratament medicamentos. Dacă, însă, chisturile devin dureroase, doctorul poate prescrie anticoncepționale pentru a le stopa creșterea sau poate recomanda intervenție chirurgicală pentru a le elimina.
  • Sindromul ovarelor polichistice – dereglare hormonală în urma căreia ovarele produc un volum mult prea mare de hormoni sexuali masculini (androgeni). Această afecțiune determină lărgirea ovarelor și apariția multor chisturi umplute cu lichid. Frecvent, apare în anii adolescenței. În funcție de tipul și gravitatea afecțiunii, poate fi tratată cu medicamente pentru a regla echilibrul hormonal și menstruația.

Probleme menstruale

O varietate de probleme menstruale pot să apară. Câteva dintre cele mai întâlnie afecțiuni sunt:

  • Dismenoreea – când fata prezintă menstruații dureroase
  • Menoragia – când fata prezintă menstruații cu flux foarte abundent
  • Oligomenoreea – când fata are un ciclu neregulat, deși procesul menstruației a fost inițiat de ceva timp, și nici nu este însărcinată
  • Amenoreea – când fata nu a avut prima ei menstruație până la 16 ani sau după 3 ani de la începerea perioadei pubertății, nu a dezvoltat semne ale pubertății până la vârsta de 14 ani, sau a avut menstruații normale dar care s-au oprit din alt motiv decât o sarcină

Infecții la nivelul sistemului reproducător feminin

  • Boli cu transmitere sexuală. Denumite, de asemenea, infecții cu transmitere sexuală, acestea includ boala inflamatorie pelvină (anexită), virusul imunodeficienței umane/sindromul imunodeficienței umane dobândite (HIV/SIDA), virusul Papiloma uman (HPV sau negi genitali), sifilis, chlamidia, gonoree, și herpes genital. Majoritatea se transmit de la o persoană la alta prin contact sexual.
  • Sindromul șocului toxic. Această afecțiune rară dar care poate pune viața în pericol este cauzată de toxine eliberate în organism în timpul unei infecții bacteriene, care cel mai probabil se dezvoltă dacă un tampon este uitat înăuntru pentru o perioadă prea lungă de timp. Poate cauza febră ridicată, diaree, vărsături și apoplexie.

Dacă suspectezi că ai avea simptomele unei probleme la nivelul sistemului reproducător sau dacă ai întrebări legate de creșterea și dezvoltarea organismului, discută cu părinții sau cu un doctor – multe dintre problemele sistemului reproducător feminin sunt tratabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here