Inima Ta

2
2285

 

Le dai prietenilor tăi bomboane în formă de inimă, de Ziua Îndrăgostiților? Îți închini inima, atunci când faci o promisiune și ești foarte serios, în ceea ce o privește? Sau, ai dat drumul la radio, să asculți pe cineva cântând despre cum i-a fost frântă inima?

Vedem și auzim despre inimi peste tot. Cu mult timp în urmă, oamenii credeau că emoțiile vin de la inima lor, poate datorită faptului că, inima bate mai rapid atunci când ești speriat sau emoționat. Acum știm că emoțiile vin de la creier, și în cazul acesta, creierul determină inima să mărească frecvența cardiacă. Deci, ce pune atunci inima la cale? Cum se menține ocupată? Cum arată? Haideți să aflăm!

Acest mușchi muncește!

Inima ta este un mușchi. Este localizată puțin la stânga centrului pieptului și este de inimadimensiunea pumnului tău. Există mulți mușchi de-a lungul corpului tău – în brațele, picioarele, spatele și chiar posteriorul tău.

Însă, mușchiul inimii este special, datorită lucrului pe care îl face. Inima trimite sânge de-a lungul corpului tău. Sângele furnizează corpului oxigenul și nutrienții de care are nevoie. De asemenea, transportă substanțe nefolositoare.

Inima ta este asemănătoare cu o pompă sau cu două pompe în una. Partea dreaptă a inimii tale, primește sânge de la corp și îl pompează către plămâni. Partea stângă, face exact opusul: primește sânge de la plămâni și îl pompează către corp.

Avem ritm

Cum bate inima? Înainte de fiecare bătaie, inima ta se umple cu sânge. Apoi, mușchiul se contractă pentru a trimite sângele mai departe. Când inima se contractă, încearcă să îți strângi mâna, formând pumnul. Asta face și inima ta, pentru a trimite sângele afară din ea. Inima ta, face acest lucru, toată ziua și toată noaptea, tot timpul. Inima muncește din greu!

Părțile inimii

Inima este făcută din 4 zone diferite, umplute cu sânge și fiecare din aceste zone, este numită „cameră”. Sunt două camere pe fiecare parte a inimii. Una se află deasupra iar cealaltă în partea de jos a inimii. Cele două camere din partea superioară se numesc atrii. Dacă vorbim doar de una dintre ele, se numește atriu. Atriile sunt camerele care se umplu cu sânge care se întoarce de la corp și plămâni. Inima are un atriu stâng și un atriu drept.

Citeste  Cum să te înțelegi cu frații și surorile

Cele două camere din partea de jos se numesc ventricule. Inima are un ventricul drept și cum functioneaza inimaunul stâng. Rolul lor este să trimită sângele în jet, de la inimă la corp și plămâni. Prin mijlocul inimii, trece un perete gros de mușchi numit sept. Rolul lui este să despartă partea stângă de partea dreaptă a inimii.

Atriile și ventriculele lucrează ca o echipă – atriile se umplu cu sânge, apoi îl aruncă către ventricule. Ventriculele se strâng, pompând afară sângele din inimă. În timp ce ventriculele se contractă, atriile se umplu cu sânge și se pregătesc pentru următoarea contracție. Dar, atunci când sângele este pompat, cum știe pe ce cale trebuie să meargă?

Ei bine, sângele se bazează pe patru valve speciale din interiorul inimii tale. O valvă permite trecerea și îl păstrează acolo prin închidere – gândește-te la trecerea printr-o ușă. Ușa se închide în spatele tău și nu îți permite să te mai întorci.

Două din valvele inimii sunt mitrala și tricuspida. Ele lasă sângele să treacă de la atrii la ventricule. Celelalte două se numesc valva aortică și valva pulmonară și sunt responsabile de controlarea fluxului, pe măsură ce sângele părăsește inima. Toate aceste valve muncesc, să mențină curgerea sângelui înainte. Se deschid, pentru a permite trecerea sângelui, apoi se închid pentru a împiedica curgerea sângelui în sens invers.

Circulația este minunată

Probabil că ai ghicit faptul că sângele nu umblă la întâmplare prin corp, după ce a părăsit inima. Se mișcă prin mai multe conducte numite artere și vene care, împreună, se numesc vase de sânge. Aceste vase de sânge sunt atașate inimii. Cele care transportă sângele de la inimă se numesc artere. Cele care transportă sângele către inimă se numesc vene.

Mișcarea sângelui prin inimă și restul corpului, se numește circulație, iar inima ta chiar se pricepe la asta – îi ia mai puțin de 60 de secunde, să pompeze sânge către fiecare celulă a corpului.

Citeste  5 Motive pentru Fete de a Face Sport

Corpul tău are nevoie de această provizie neschimbată de sânge, pentru a funcționa corect. Sângele livrează oxigen fiecarei celule din corp. Pentru a se menține în viață, o persoană are nevoie de celule vii, sănătoase. Fără încărcătura cu oxigen, sângele nu va circula cum trebuie, ceea ce poate duce la decesul unei persoane.

Partea stângă a inimii trimite sângele bogat în oxigen, afară din inimă, către corp. Corpul preia oxigenul și îl folosește în celulele tale. Când celulele folosesc oxigenul, ele produc dioxid de carbon și alte lucruri care sunt transportate în afara lor, de către sânge. E ca și cum sângele livrează prânzul celulelor și apoi trebuie să ridice gunoiul.

Sângele care se întoarce, intră în partea dreaptă a inimii. Ventriculul drept pompează sânge către plămâni, pentru un pic de împrospătare. În plămâni, dioxidul de carbon este îndepărtat din sânge și trimis în afara corpului prin expirație. Ce urmează? O inspirație, desigur, și o respirație proaspătă de oxigen care intră în sânge, pentru a începe procesul din nou. Amintește-ți, totul se întâmplă în aproximativ un minut!

Auscultă zgomotele cardiace

Când mergi la un control, medicul tău folosește un stetoscop pentru a ausculta cu atenție inima ta. O inimă sănătoasă, scoate un zgomot, cu fiecare bătaie. Acest sunet provine de la valvele din interiorul inimii.

Primul sunet are loc când mitrala și tricuspida se închid. Următorul zgomot are loc când valvele aortică și pulmonară se închid, după ce sângele a fost trimis în afara inimii. Data viitoare, când mergi la medic, întreabă dacă îți poți ausculta și tu inima.

 Pulsul meu este grozav!

Chiar dacă inima se află în interiorul tău, există un mod incredibil prin care putem afla cum funcționează din exterior. Este vorba de puls. Poți să îți găsești pulsul, presând ușor pielea sub care se află orice arteră mare. Două locuri bune pentru asta sunt partea laterală a gâtului tău și interiorul încheieturii tale, chiar mai jos de degetul mare.

Citeste  Ce se ascunde în spatele primului an al creșterii în greutate?

Vei ști că ți-ai găsit pulsul, când vei simți o mică bătaie sub piele. Fiecare bătaie este cauzată de o contracție a inimii tale. Dacă vrei să afli care este frecvența inimii tale, folosește un ceas cu un secundar și numără bătăile pe care le simți într-un minut. Când te odihnești, vei simți probabil între 70 și 100 de bătăi pe minut.

Când alergi sau ești foarte activ, corpul tău are nevoie de mai mult sânge încărcat cu oxigen. Inima ta bate mai rapid, pentru a te aproviziona cu sângele bogat în oxigenul de care ai nevoie. Poți chiar să îți simți inima cum bate puternic în pieptul tău. Încearcă să alergi pe loc sau să sari coarda – peste câteva minute ia-ți pulsul din nou – acum câte bătăi poți număra într-un minut?

Menține-ți inima fericită!

Majoritatea copiilor se nasc cu o inimă sănătoasă și este important să o păstrezi pe a ta într-o formă bună.

Iată câteva lucruri, pentru a-ți păstra inima fericită:

  • Nu uita că inima ta este un mușchi. Dacă vrei să fie puternic, trebuie să îl exersezi. Cum faci asta? Fiind activ într-un mod care te aduce la gâfâit, cum ar fi săritul corzii, dansul sau jucatul de basket. Încearcă să fii activ în fiecare zi, măcar 30 de minute! O oră ar fi chiar mai bine, pentru inima ta!
  • Consumă o varietate de mâncăruri sănătoase și evită mâncarea bogată în grăsimi nesănătoase, cum ar fi grăsimile nesaturate și grăsimile trans (citind ambalajul de pe alimente, poți descoperi dacă gustările tale favorite conțin aceste ingrediente nesănătoase).
  • Încearcă să mănânci măcar 5 gustări, ce constau în fructe și legume, în fiecare zi.
  • Evită băuturile bogate în zaharuri și băuturile de fructe.
  • Nu fuma. Poate să facă rău inimii și vaselor de sânge.

Așadar, știi că inima nu arată ca un cadou de ziua îndrăgostiților, dar, cu siguranță, merită să fie iubită pentru munca pe care o prestează. A început să pompeze sânge chiar înainte să te naști și va continua să facă asta, pe tot parcursul vieții tale.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here